Hai-hui prin Ceahlau

August, 2017

Pai ma las eu asa usor? Nici vorba!

La mai putin de o luna, de la primul meu „traseu montan per pedes”, de care va povesteam in articolul trecut, cand juram ca nu voi mai merge pe munte vreodata pe propriile-mi picioare, iata-ma prin… Ceahlau… bineinteles mai bine echipata si documentata decat la prima „aventura”, cu dorinta de a cuceri primul varf: Toaca… varf pe care l-am cucerit nu cand am vrut eu, ci cand a vrut el sa fie cucerit… dupa 4 ani.

Am plecat din statiunea Durau spre cabana Dochia, cu gandul de a face pauza de masa la cascada Duruitoarea, in cca 3 ore (pe indicator arata 2h30 min, insa calculasem eu ca voi face ceva poze si imi va lua 3 ore)…

Insa cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, iar conditia mea fizica era mai… putin buna… ce sa vezi? Prima pauza am luat-o dupa nici 20 de minute de la intrarea pe traseu… 20 de minute de urcat abrupt (cel putin asa mi s-a parut la acea vreme), iar la Duruitoarea am ajuns dupa 4 ore chinuite (apropos, oi fi batut vreun record?).

Am mancat repede ceva si am luat-o spre Dochia. As fi vrut eu sa renunt, dar, va mai amintiti ce spuneam? Ambitia mea… cum sa renunt cand eu voiam ca a doua zi sa merg pe Toaca, sa cuceresc varful? Nici vorba! Nu renunt! Am strans din dinti si am luat-o la pas de la Duruitoarea… dar stai! Ce pas? Am avut o portiune pe langa Duruitoarea unde pe bune daca nu am reusit performanta sa merg in patru labe.

Si dai si urca, si urca… urcusul ala imi parea ca nu se mai termina… deja se cam termina ziua si nu mai ajungeam pe platou…

O alta greseala pe care am facut-o: nu am calculat bine cantitatea de apa pe care ar fi trebuit s-o iau. Daca pe Cheile Zanoagei am luat cu mine 7 l si nu am baut 1 ml, aici am luat 2 l pe care i-am terminat pe la Duruitoarea.

M-am bucurat tare mult cand am gasit o tufa de afine care sa-mi potoleasca setea.

Doamne, si ce m-am bucurat cand am ajuns la indicatorul asta:

o ora pana la cabana!!! Yyyyuuuuppppyyyyyy!!!

Si in sfarsit am iesit in golul alpin :). Cabana mi se parea un fel de fata Morgana.

M-am sincronizat perfect! Am prins cel mai frumos apus pe platou! Nici daca as fi planuit asta nu as fi reusit

uite si varful Toaca in departare, cand inca nu era cu scara… pe care planuiam sa ajung a doua zi

Si, in sfarsit am ajuns la cabana Dochia, unde am ramas pana a doua zi, cand, cu forte noi, am pornit spre Toaca, urmanad sa ajung inapoi in Durau pe la cabana Fintinele.

Din pacate, am trecut pe langa varf… nu imi ajungea timpul sa merg pe varf… insa, am promis ca voi reveni (si am revenit, anul asta, pe scari…).

interesanta stanca asta (cusma Dorobantului)… chiar seamana cu o cusma

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *